Memorii.

Сe-ar fi să nu mai decazi?

Să trăiești cu ”Azi”!

Și nu va mai fi cum ai vrut

Nu te mai aștepta la sărut

E timpul s-o uiți și să pleci

Să pleci fără adio, pe veci.

Încerci să te consolezi

Scenarii roz pe soartă pictezi

În ușă speri să o vezi

Stafie,nu vreai să o pierzi?

Amurg,umbră căzută pe plic

Dispare,nu pot să-ți explic.

În sinea lui el o urăște

Pierzanie grăbită-i dorește

Eu nu pot să-i permit

Ea e subiectul gândit.

Voi trăi în pacea mea

Cu legile lui,culmea…

Voi fi alături de ea,

Chiar dacă el nu ar vrea.

______________________

La cât de mișelă poate fi mintea?

Să o rețină în gând, ca pe un mit

Uitarea, căzută pe stânci zăcea

Nu vreau nimic să-i mai promit.

I-am spus că voi pleca

I-am promis că mă voi schimba

Că greșelile vechi le voi învăța

Că voi uita, suferința.

Dar nu, m-am schimbat în declin

Vocea ei încă o țin,

Capul meu - de azi e pierdut

Rămas fără sentimente - nud.

Mi-a dansat în vis,mi-a cântat în delir

Am avut ocazia din nou s-o admir

Ochii ei adânc în memorie îmi stau

Albaștri ca cerul,mă arestau.

_______________

Captiv al propriului gând

Sper să-i mai aud cântul

Din viață-mi lipsind

Trecătoare ca vântul.

În toamna târzie, cărare de stele

Mi-a adunat fragmentele

Sufletului pierdut, crud și cărunt

Oare mai sunt, amănunt?

Sunt precum foaia de final

Contemplu sensul, morale, rațional

Iar ea citind-o,cartea a-nchis…

Pe mine m-a văzut în final - ucis.

________________________________

Lovește-mă cu vorbele tale

Spune-mi tot ce ai de spus

Cuvintele tale petale

Din inima ta, m-au exclus.

Stau lângă tine, aștept verdictul

Liniștit văzându-mi călăul

Care cu mâinile sale

Va pune la final punctul

Nu mi-am dorit să te uit,cu adevărat

Măcar în amintiri, retrăind

Am vrut să mă simt din nou împăcat

Nu am vrut să mă vezi suferind.